https://myprofile.panasonic.eu/login?lang=en_GB&{0} /servlet/saml/logout4eu?{0}

Noua boxă portabilă Panasonic cu Bluetooth şi tehnologia Resonance Bass, pentru o experienţă audio de calitate oriunde, oricând

Noua boxă cu Bluetooth SC-RB5 cu tehnologie Resonance Bass furnizează un bas
incredibil într-un design compact, rezistent la stropire

Frankfurt, Germania (29 februarie 2016) – Panasonic a anunţat astăzi lansarea unei noi boxe portabile cu Bluetooth, SC-RB5, dotată cu tehnologia inovatoare Resonance Bass şi conectivitate Bluetooth pentru o calitate excepţională a basului, oriunde v-aţi afla. Acest aparat compact, rezistent la stropire utilizează vibraţiile de pe suprafaţa unde este amplasat pentru a amplifica sunetele redate la 5W. Indiferent dacă este amplasat pe o bancă pentru picnic sau pe suprafaţa de lucru din bucătărie, SC-RB5 utilizează mediul în care se află pentru a oferi o excelentă calitate a sunetului; iar datorită sunetului omnidirecţional, la 360 de grade, puteţi să vă bucuraţi de aceeaşi experienţă audio extraordinară, indiferent de locul unde poziţionaţi boxa. 

 Bucuraţi-vă de tehnologia Resonance Bass

Indiferent dacă vă aflaţi la plajă cu prietenii sau gătiţi în bucătărie, vă puteţi bucura de basul uluitor al modelului SC-RB5. Oriunde v-aţi afla, această boxă cu Bluetooth utilizează vibraţiile dintre baza sa şi suprafaţa de contact pentru a maximiza puterea acustică de 5W prin intermediul tehnologiei de amplificare a frecvenţelor joase.

Indiferent dacă vă relaxaţi cu familia ascultând toată ziua muzică soul sau petreceţi întreaga noapte ascultând hituri de club, melodiile dumneavoastră favorite pot servi drept cadru perfect pentru orice ocazie datorită capacităţii de redare a boxei SC-RB5 de până la 12 ore şi reîncărcarea uşoară prin USB.

O experienţă audio conectată permanent

Pentru ca dumneavoastră să vă concentraţi doar asupra socializării cu familia şi prietenii, această boxă compactă vă permite să controlaţi cu uşurinţă lista de redare prin conectarea la smartphone-ul dumneavoastră. Puteţi chiar intensifica efectul audio conectând mai multe boxe cu Bluetooth, beneficiind astfel de o experienţă audio surround atât în interior, cât şi în exterior. 

Rezistentă la stropire şi portabilă

Datorită tehnologiei splash-proof(rezistent la stropi) a boxei SC-RB5, puteţi face baie în cadă sau sta pe marginea piscinei fără a vă face griji privind deteriorarea dispozitivului cauzată de picăturile de apă. Fiind uşor portabil, puteţi transporta acest dispozitiv oriunde, cu uşurinţă şi, în acelaşi timp, puteţi fi la modă datorită designului rotunjit uniform şi iluminării elegante cu bandă albastră.

# SFÂRŞIT #

Despre Panasonic
Panasonic Corporation este un lider mondial în dezvoltarea unor diverse tehnologii electronice şi soluţii pentru clienţi în domeniul electronicelor de consum, aplicaţiilor rezidenţiale, auto, soluţiilor la nivel de întreprindere şi în industria echipamentelor. De la înfiinţarea sa în 1918, compania s-a extins la nivel global şi operează în prezent peste 468 de sucursale şi 94 de societăţi asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete consolidate de 7.715 trilioane JPY (57,74 miliarde EUR) pentru anul încheiat la 31.03.15. Dedicată în permanenţă atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania îşi utilizează tehnologiile pentru a crea o viaţă şi o lume mai bună pentru clienţii săi. Pentru a afla mai multe despre Panasonic: http://www.panasonic.com/global.