https://myprofile.panasonic.eu/login?lang=en_GB&{0} /servlet/saml/logout4eu?{0}

Panasonic LUMIX DMC-FZ300 – Mergeţi mai departe cu fotografierea cu super zoom de mare viteză, în 4K

Wiesbaden, Germania (16th iulie 2015) – Panasonic a lansat azi LUMIX DMC-FZ300, ultima adăugire adusă legendarei game FZ de camere digitale compacte cu super-zoom. Cu obiectiv LEICA DC, având o diafragmă de F2.8 şi un uluitor domeniu de zoom de 25-600 mm, LUMIX DMC-FZ300 vă permite să capturaţi momentul la mare viteză, chiar şi în cele mai dificile condiţii, datorită designului durabil rezistent la stropiri/praf. Încorporând cele mai avansate tehnologii foto şi video 4K Panasonic – inclusiv 4K Photo – LUMIX DMC-FZ300 va schimba modul în care puteţi captura cele mai magice momente, de la scenele cu viaţă sălbatică la scenele sport live.

Vă apropiaţi şi mai mult de moment cu obiectivul avansat LEICA DC
Obiectivul LEICA DC 25-600mm al camerei LUMIX DMC-FZ300 vă va aduce şi mai aproape de scenă, cu o claritate uimitoare, datorită diafragmei de F2.8 de la wide la tele. Datorită acestui raport de zoom larg şi ultimei tehnologii Panasonic 5-Axis Hybrid O.I.S + (Optical Image Stabilisation - Stabilizare optică a imaginii pe 5 axe), camera DMC-FZ300 vă va oferi imagini extrem de clare aproape în orice situaţie, chiar şi atunci când fotografiaţi păsările din pădure sau vă înregistraţi copiii care se joacă în mare. Datorită focalizării automate extrem de rapide a acestei camere bridge nu veţi pierde nicio captură, în timp ce tehnologia Depth From Defocus (DFD - Adâncime din defocalizare) scurtează timpul de focalizare şi mai mult prin calcularea distanţei faţă de subiect evaluând două imagini cu niveluri de claritate diferite.  

4K la îndemâna dumneavoastră
Prin adăugarea ultimelor tehnologii 4K de la Panasonic, DMC-FZ300 vă pune înregistrarea 4K la dispoziţie. Imaginea 4K oferă de patru ori rezoluţia şi claritatea semnalului Full HD tradiţional, rezultând imagini video care par să iasă din ecran, cu scene care prind viaţă în faţa ochilor dumneavoastră. Ca rezultat al acestor tehnologii avansate, DMC-FZ300 este dotată cu noua funcţionalitate 4K Photo, care vă oferă posibilitatea de a vă schimba total modul de fotografiere. Modurile 4K Pre-Burst (Pre-rafală 4K), 4K Burst (Rafală 4K) şi 4K Burst Start&Stop (Pornire şi oprire rafală 4K) vă permit să extrageţi o imagine statică de  8-megapixeli dintr-o filmare 4K cu control şi precizie totale. Acest lucru înseamnă că puteţi selecta imaginea perfectă chiar şi din cele mai trecătoare momente - precum o pasăre care îşi ia zborul sau un peşte sărind din apă.

Performanţe uluitoare în lumină redusă
Senzorul MOS de 12-megapixeli, de înaltă sensibilitate al camerei LUMIX DMC-FZ300, împreună cu noul motor Venus Engine maximizează sensibilitatea şi viteza de procesare a imaginii, rezultând imagini de o calitate uimitoare chiar şi în lumină slabă. Cu funcţia de captură imagine disponibilă la ISO 100-6400, puteţi obţine rezultate superbe de fiecare dată, chiar şi atunci când vă aflaţi într-o pădure întunecată sau la apus. 

Control îmbunătăţit şi mobilitate, datorită cărora puteţi merge şi mai departe
Pe lângă aceste inovaţii în calitatea imaginii, LUMIX DMC-FZ300 a fost, de asemenea, concepută şi proiectată pentru a fi pregătită permanent pentru călătoria dumneavoastră. Fiind rezistentă la apă şi praf, această cameră vă va permite să mergeţi şi mai departe, în condiţii dificile, astfel încât să realizaţi întotdeauna captura perfectă. Datorită vizorului Live View (LVF) OLED, cu 1440k pixeli, cu grosisment 0,7x ; ecranului LCD tactil de 3 inch, 1040K cu unghi liber şi selectoarelor duale, veţi avea flexibilitatea de care aveţi nevoie pentru a obţine maximum din fiecare scenă.

Control creativ în mâinile dumneavoastră
LUMIX DMC-FZ300 dispune, de asemenea, de o gamă largă de opţiuni de conectivitate şi înregistrare care optimizează controlul şi creativitatea înregistrărilor dumneavoastră foto şi video, permiţându-vă să vă partajaţi munca instantaneu. O gamă variată de moduri manuale şi creative aduc controlul fotografic la îndemna dumneavoastră. Camera dispune, de asemenea, de conectivitate Wi-Fi integrată pentru partajare rapidă şi uşoară online, permiţându-vă să folosiţi un dispozitiv mobil ca telecomandă. Datorită posibilităţii de a modifica setări precum focalizarea, diafragma, timpul de expunere şi valoarea ISO de la distanţă, precum şi de a acţiona declanşatorul, veţi putea captura chiar şi cele mai sperioase animale sălbatice.

LUMIX DMC-FZ300: Alte funcţii extraordinare
• Înregistrare în rafală 12 fps / AFC 6 fps
• Conector pentru microfon de 3,5 mm
• Focalizare automată la 240 fps
• Înregistrare RAW
• Înregistrare Macro – w: 1cm / T: 1m

-Sfârşit-

Despre Panasonic
Panasonic Corporation este un lider mondial în dezvoltarea unor diverse tehnologii electronice şi soluţii pentru clienţi în domeniul electronicelor de consum, aplicaţiilor rezidenţiale, auto, soluţiilor la nivel de întreprindere şi în industria echipamentelor. De la înfiinţarea sa în 1918, compania s-a extins la nivel global şi operează în prezent peste 468 de sucursale şi 94 de societăţi asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete consolidate de 7.715 trilioane JPY (57,74 miliarde EUR) pentru anul încheiat la 31.03.15. Dedicată în permanenţă atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania îşi utilizează tehnologiile pentru a crea o viaţă şi o lume mai bună pentru clienţii săi. Pentru a afla mai multe despre Panasonic: https://www.panasonic.com/global