Camera foto 4K LUMIX DMC-G7/G70 şi camera video 4K Ultra HD HC-WX970/979 au primit distincţii paneuropene
Wiesbaden, Germania (15 august 2015) – Panasonic anunţă astăzi că două produse din gama de aparate digitale foto-video 4K au fost onorate cu premiile „Cel mai bun produs” de către una dintre cele mai respectate asociaţii europene pentru echipamentele electronice de consum, „European Imaging and Sound Association” (EISA).
Panasonic și-a pus în evidență punctele sale forte şi inovaţia în domeniul imaginilor digitale, obţinând premiul „CAMERA FOTO-VIDEO EUROPEANĂ 2015-2016” pentru LUMIX DMC-G7/70 şi premiul „CAMERA VIDEO EUROPEANĂ 2015-2016” pentru Panasonic HC-WX970/979.
„CAMERA FOTO-VIDEO EUROPEANĂ 2015-2016”: Panasonic LUMIX DMC-G7/70
Destinat inițial realizatorilor de filme şi fotografilor profesionişti, universul 4K a devenit accesibil pentru toată lumea cu LUMIX G7, lucru care a impresionat juriul EISA. Indiferent dacă este utilizată pentru a înregistra amintirile pe un film video care să dureze toată viaţa sau pentru a realiza fotografii extraordinare din filmările 4K, LUMIX DMC-G7/70 schimbă lumea fotografiei pentru totdeauna.
Desemnând LUMIX DMC-G7/70 drept „CAMERA FOTO-VIDEO EUROPEANĂ 2015-2016”, juriul EISA a declarat că „G7 este o adevărată cameră foto-video hibridă care oferă înregistrări video 4K la un preţ foarte accesibil. Camera este dotată cu o gamă completă de funcţii video, incluzând o intrare pentru microfon şi un afişaj cu focalizare asistată. Nu sunt uitaţi nici doritorii de fotografii, camera fiind dotată cu un senzor „Four Thirds” cu 16 milioane de pixeli, un vizor OLED „Live View” cu 2,36 milioane de puncte, ISO de la 100 (extins) până la 25600, înregistrare continuă la 8 fps şi un declanşator electronic silenţios cu timpi de expunere de până la 1/16000 sec. Zona de prindere de dimensiuni mari, cele două selectoare şi ecranul tactil complet articulat asigură o manevrabilitate excelentă. În special pentru realizatorii amatori de filme, G7/G70 este un aparat revoluţionar.
„CAMERA VIDEO EUROPEANĂ 2015-2016”: Panasonic HC-WX970/979
Panasonic HC-WX970/979 este prima cameră video pentru consumatori din lume dotată cu funcţia High Dynamic Range (HDR) Movie la calitate Full HD. Această funcţie le permite utilizatorilor să realizeze înregistrări video admirabile, care la redare să aibă un domeniu de contrast dinamic între zonele luminoase şi zonele întunecate mai mare. De asemenea, videocamera este dotată cu o cameră suplimentară amplasată pe partea laterală a afişajului care ajută la capturarea unor perspective diferite sau poate asigura naraţiunea materialelor înregistrate. Înregistrarea video va fi făcută folosind ambele obiective, de tip „imagine-în-imagine„ (picture-in-picture), camera secundară fiind dotată cu zoom electric şi posibilitate de rotire independentă.
Juriul EISA a declarat că „realizatorii de filme care caută o cameră video 4K au găsit răspunsul în camera Panasonic HC-WX970/979 – un model accesibil care integrează caracteristicile potrivite într-un corp compact, inclusiv funcţia inovatoare de filmare dublă. Pe lângă obiectivul Leica Dicomar (combinat cu un senzor de 18,91 MP), camera este dotată cu un obiectiv secundar pivotant amplasat lângă ecranul tactil rabatabil cu afişaj de 3 inci. Acesta permite înregistrarea simultană a două scene diferite – una dintre acestea fiind amplasată în colţul înregistrării principale, de tip „selfie”. Obținerea unei înregistrări fluente de înaltă calitate se face cu ușurință datorită circuitului eficient de stabilizare a imaginii cu care este dotată şi a funcţiei de indicare a nivelului (Level Shot) care corectează înclinarea în mod automat, iar modurile de înregistrare variate includ HDR (High Dynamic Range) pentru imagini clare şi cu mare impact.”
Înfiinţată în anul 1982, Asociaţia Europeană pentru Imagine şi Sunet (EISA) este o asociaţie multimedia care testează produsele electronice destinate consumatorilor. Având printre membri 50 de publicaţii din domeniile audio, telecomunicaţii, video şi foto din 20 de ţări europene, premiile EISA reprezintă una dintre cele mai prestigioase recomandări pe care le poate primi un produs din partea consumatorilor şi un indicator esenţial pentru cele mai bune decizii de cumpărare ale acestora.
-Sfârşit-
Despre Panasonic
Panasonic Corporation este un lider mondial în dezvoltarea unor tehnologii electronice diverse şi soluţii pentru clienţi în domeniul electronicelor de consum, aplicaţiilor rezidenţiale, auto, soluţiilor profesionale şi în industria echipamentelor. De la înfiinţarea sa în 1918, compania s-a extins la nivel global şi operează în prezent peste 468 de sucursale şi 94 de societăţi asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete totale de 7.715 trilioane JPY (57,74 miliarde EUR) pentru anul financiar încheiat la 31 martie 2015. Dedicată în permanenţă atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania îşi utilizează tehnologiile pentru a crea o viaţă şi o lume mai bune pentru clienţii săi. Pentru a afla mai multe despre Panasonic: http://www.panasonic.com/global